COVID-19, SECHELE emoționale. Medic psihiatru, semnal de alarmă: Ne fac vulnerabili, afectează direct sistemul imunitar
Situația actuală, provocată de pandemia datorată noului coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2), poate fi stresantă pentru mulți dintre noi.
”Frica față de boală, pierderea serviciului, nesiguranța viitorului pot provoca emoții puternice. Sănătatea mintală e prima afectată în situații stresante, situații de criză. Dar sănătatea mintală e și lucrul care ne ajută să rezistăm crizei. Anxietatea și stresul pot afecta și sistemul imunitar, ceea ce ne face mai vulnerabili în față unei boli infecțioase.
Din ce în ce mai multe persoane infectate cu noul coronavirus, care reușesc să treacă cu bine de infecția COVID-19, dezvoltă tulburări emoționale (anxietate, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburare de stres posttraumatic) și se adresează cabinetelor de psihologie și psihiatrie.
E vorba de persoanele tratate de COVID-19 și stările emoționale prin care au trecut când au primit rezultatul pozitiv al testului. Ulterior, perioada de izolare, tratamentul, spitalizarea și perioada de readaptare au avut impact asupra sănătății psihice.
De asemenea, multe cadre medicale care tratează bolnavii cu COVID-19 ajung în cabinete de terapie din cauza epuizării fizice și psihice.
Experții cred că aceste tulburări “pot fi efectul răspunsului imun la atacul viral, dar ar putea fi declanșate de factori de stres precum izolarea socială, stigmatul, impactul psihologic al contractării unei boli cu potențial fatal și/sau teamă de reinfectare”.” a explicat dr. Anca Lungu, medic psihiatru.
”Moment DIFICIL. Doar împreună îl putem depăși”
Schwartz Dorian, fondatorul Clinici medicale Romgermed, a atras atenția: “Am o observat o creștere semnificativă a persoanelor care ne-au trecut pragul având nevoie de asistență pe acest subiect. Din păcate, numărul considerăm că va crește, însă tot departamentul nostru este pregătit să ofere soluții eficiente tuturor pacienților care vor veni la noi. Este un moment dificil, istoric, pe care doar împreună îl putem depăși”.